Eros
DESPRE NOI
Sala de banchete “Eros” se află în sectorul Botanica al capitalei și este tocmai potrivit pentru diferite ceremonii precum: nunți, cumetrii, banchete, zile de naștere, onomastici, întâlniri de afaceri, bufete suedeze sau alte evenimente.
Încăperea restaurantului este structurată pe două nivele. Astfel, la primul se află un vestibul încăpător care include o garderobă pentru hainele oaspeților și o zonă de odihnă cu un divan confortabil.
Accesul la nivelul doi este asigurată de o scară făcută cu gust, iar acolo se află sala în care au loc petrecerile.
Sala este definită de cele patru zone care sunt îmbinate într-un spațiu unitar. La intrare vă va întimpina arca plină de flori care urează bun venit oaspeților săi, iar cea de-a doua zonă e prevăzută pentru organizarea bufetului suedez sau a candy bar-ului.
Platoul de dans și podiumul pentru ansamblul muzical ocupă o zonă importantă a sălii, este cea mai mare parte a încăperii este hărăzită pentru amplasarea meselor invitaților și a prezidiului pentru tineri. Sala poate găzdui petreceri cu capacitatea totală de 220 de persoane.
Sala de banchete “Eros” vă așteaptă într-o atmosferă elegantă și luminoasă datorită decorului care este creat într-un stil modern, iar ornamentele florale ce au fost folosite la decorare oferă un ton romantic oricărei petreceri.
Aici pot fi organizate cele mai bune evenimente datorită standardelor ridicate de deservire a ceremoniilor de către echipa de ospătari experimentați. Echipa de bucătari la fel va avea grijă să vă ofere cele mai delicioase bucate atât din bucătăria tradițională moldovenească cât și din bucătăria europeană.
Meniul localului poate să satisfacă la cerere orice dorință, chiar și a celui mai pretențios client.
Locul de preferință a oaspeților este terasa, unde aceștia se pot odihni în aer liber și unde se pot organiza grătare.
În preajma localului este prevăzută o parcare pentru oaspeții săi.
La sala de banchete “Eros” calitatea este pe primul loc și întrunește toate condițiile de confort, iar felul în care sunt serviți clienții vă oferă posibilitatea să petreceți cele mai importante evenimente din viața dumneavoastră într-o ambianță intimă și elegantă.
Administrația vine cu o ofertă avantajoasă de prețuri pentru clienții săi, iar sala se poate transforma în funcție de eveniment în: sală de conferințe, sală pentru nunți, botezuri, lansări de produse, astfel încât orice eveniment sa fie de un real succes.
Vă așteptăm cu drag în localul nostru!
GALERIE FOTO
ULTIMILE NOASTRE LUCRĂRI
Căutați o sală elegantă de evenime pentru o petrecere de neuitat? Veniți la noi!