Hanul lui Vasile
TURURI VIRTUALE
DESPRE NOI
“Hanul lui Vasile” este o pensiune turistică din imediata apropiere a capitalei ce îmbină foarte armonios ambianța naturii cu amenajările moderne și e o oază de liniște într-un oraș agitat.
Este un loc miraculos datorită teritoriului de 1,7 hectare, care cuprinde un restaurant, o cramă, mai multe terase, un hotel, cabane și un parc ce se întinde pe cea mai mare parte a pensiunii pentru a le oferi oaspeților săi un peisaj fantastic. Circa treizeci de specii de arbori și arbuști cresc în acest parc, care încântă cu prospețimea și aspectul lor natural. Alături se află un lac nu prea mare, care adăpostește un număr mare de lebede și rățuște, iar pe marginea lacului sunt amenajate mai multe terase.
În parc sunt amplasate și cinci cabane, ce sunt realizate în stil rustic, din lemn masiv și care pot găzdui oaspeți atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă, deoarece sunt dotate cu sisteme de încălzire și grupuri sanitare. Pentru cei sosiți cu automobilul este prevăzut câte un spațiu de parcare în preajma fiecărei cabane.
La dispoziția dumneavoastră sunt puse mai multe terase în sânul naturii, care sunt destinate pentru grupuri de la 4 până la 40 de persoane. Cea de 40 de persoane poate fi folosită chiar și în sezonul rece fiind prevăzută cu sistem de încălzire. Cea mai mare dintre terase este concepută cu o capacitate de până la 300 de persoane și este ideală pentru petrecerile grandioase în stil rustic în sânul naturii.
Dacă doriți să organizați un eveniment în stil clasic în incinta unui local, atunci sala restaurantului poate găzdui festivități de până la 150 de invitați. Sala este dotată cu sistem de climatizare și platou de dans, iar decorul select este definit de candelabrele, materialele textile și ornamentele alese cu gust.
Barul are un stil rustic stilizat și este potrivit pentru un grup de până la 30 de persoane care vor să-și petreacă timpul într-o atmosferă caldă și primitoare.
De asemenea, în incinta localului se află o cramă de toată frumusețea, unde se pot organiza petreceri în stil tradițional datorită elementelor de decor precum: mobilier și butoaie din lemn, pereți ornați cu lespezi de piatră și un șemineu în care arde focul. Capacitatea cramei este de 40 de persoane, fiind potrivită pentru petreceri mici de familie sau evenimente restrânse.
Bucătăria pensiunii este una pe măsură, pentru că e caracterizată de un nivel înalt de profesionalism, de care dau dovadă maeștrii bucătari. În meniu sunt incluse diferite preparate ce vor satisface poftele oricărui invitat.
Ca să aveți un eveniment cu adevărat împlinit, la dispoziția dumneavoastră sunt puse zece camere de hotel, care sunt amenajate în stil modern și sunt prevăzute cu paturi matrimoniale. Fiecare cameră este dotată cu aparat de aer condiționat, televizor și grup sanitar. Oaspeții hotelului beneficiază de un mic dejun ce este inclus în preț.
Indiferent de numărul de oaspeți sosiți la eveniment, parcarea spațioasă a pensiunii va face față unui volum mare de automobile.
Vă așteptăm cu drag în pensiunea turistică “Hanul lui Vasile”!
GALERIE FOTO
ULTIMILE NOASTRE LUCRĂRI
Sud - Est" este restaurantul care îşi are locaţia la intrarea în oraşul Ştefan Vodă pe traseul R30 şi este locul unde ceremonia dumneavoastră va fi perfectă deoarece o ...