Construcția Palatului Princiar a pornit aproximativ în anul 1857 și a fost finisată în 1861. Palatul a fost construit după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi și se presupune că ar fi fost decorat pe interior în patru stiluri: armenesc, turcesc, moldovenesc și european.

Se presupune că pictorul Ivan Aivazovski a pictat podurile unor încăperi din palatul princiar cât și pictura murală din biserica armenească.

Tunelurile și galeriile subterane sunt renumite în Hîncești, acestea uneau numeroase clădiri și gospodării pentru a servi în calitate de căi de evacuare în caz de pericol, majoritatea au fost demolate în timp, totuși pe teritoriul complexului a restabilit tunelul dintre două clădiri importante - Palatul Princiar și Casa Iamandi.

În anii puterii sovietice Castelul de Vînătoare a servit drept oficiu pentru gospodăria silvică, în clubul din fața castelului se organizau dansuri și nunți.

La reconstrucția Palatului Princiar au fost descoperite în subsolul acestuia camerele în care anterior erau băile turcești.

În timpul reconstrucției Casei vechilului constructorii au găsit o bârnă din lemn care ținea acoperițul casei, și pe care era încrustat anul 1859, care se presupune ar fi anul finalizării construcției. La reconstrucția Palatului Princiar au fost descuperite un număr mai mare de elemente de arhitectură și obiecte utilizate odinioară, acestea fiind la moment expuse pentru vizitatori.

În incinta Castelului Vânătoresc sunt expuse numeroase obiecte colectate de Muzeul de Istorie și Etnografie care reprezintă perioade antice descoperite în săpăturile efectuate pe teritoriul raionului Hîncești dar și obiecte ce provin din ultimele secole care țin de cultura și de rânduiala casnică a locuitorilor acestui ținut.

În 1940 întreaga moșie și castelul au devenit cazarmă militară a unei unități militare sovietice. Iar când trupele s-au retras au aruncat în aer Biserica Armenească şi au incendiat Palatul Princiar.

Din Casa Iamandi pornesc căile subterane prin care membrii familiei Mîrzaian puteau evada în caz de primejdie, căile din casă se uneau cu catacombele orașului Hâncești, despre care se știe că sunt foarte multe.

Manuc Bey moare la doar un an după procurarea moșiei de la Hîncești. El nu reușește să construiască niciun edificiu pe teritoriul acestei moșii, toate clădirile din perimetrul actual al Complexului (cu excepţia Casei Iamandi) fiind ridicate de urmașii săi.

În 1954 Palatul princiar a fost reparat capital după proiectul arhitectului general al Chișinăului, Robert Kurtz. Din 1965 clădirea a servit drept sediu pentru Colegiul de Construcție.