Orhideea - Lozova
DESPRE NOI
Cele două săli sunt amenajate îmbinând rafinamentul mobilierului clasic si decorul exclusivist al aranjamentelor florale care întregesc decorul de vis. Culorile mângâitoare, intime si primitoare încă de la intrare vor crea impresia ca pășiți într-o lume feerică, calmă, relaxantă, plină de romantism din care cu greu doriți să plecați.
Sala mare are o capacitate impresionantă de 300 de invitați și, totuși, are suficient spațiu pentru ansamblu instrumental, soliști, trupă de dans și respectiv ring de dans. Totodată această sală are o cameră a mirilor, amenajată cu fotolii, oglinzi și este destinată pentru intimitatea tinerilor ca să-și poată schimba ținutele sau depozita cadourile primite de la invitații săi, accesul fiind restricționat prin cheie. O altă încăpere foarte utilă este camera copiilor care a fost concepută ca să le ofere celor mici spațiu pentru jucării, un televizor și fotolii extensibile pentru un somn dulce în timp ce părinții petrec în voie.
Sala mică, care prin a sa căldură este la fel de ospitalieră și oferă emoții pozitive, poate găzdui un cerc restrâns de până la 80 de oaspeți.
O sală la fel de primitoare este cea destinată bufetului suedez, care este dotată cu fotolii comode ce predispun participanții spre comunicare astfel că e perfectă pentru mai multe feluri de festivități.
În curte sunt amplasate două terase armonios amenajate cu draperii elegante pentru a oferi invitaților din sălile localului posibilitatea de a se destinde în aer liber. Iar pentru a spori confortul, în special pe timpul arșiței de vară, au fost create și două havuzuri care oferă răcoarea mult dorită. Pentru a da evenimentului o notă și mai memorabilă, pe marginea unuia dintre havuzuri se înalță un foișor la fel de frumos decorat cu draperii și este destinat oficierii cununiilor civile, prezentărilor de modă sau permite organizarea unei cine romantice pentru cei ce doresc să-și exprime sentimentele într-un mod special.
"Orhideea" este o sală de ceremonii care a fost recent inaugurată, cu un stil deosebit al decorului care se distinge prin armonie si bun gust și deja are experiența necesară de organizare a festivităților. În această locație pot fi organizate orice tip de serbări, de la mici petreceri de familie sau evenimente business, până la nunți de neuitat cu sute de invitați.
Un alt avantaj pentru comoditatea persoanelor care își organizează evenimentul în sala de ceremonii "Orhideea" este că sunt puse la dispoziție serviciul foto-video și trupa de dansatori cu o reducere de 10%, care oferă servicii de calitate.
Servicii ireproșabile sunt oferite și de personalul localului, care prin amabilitatea chelnerilor săi vor oferi mesenilor clipe frumoase, iar bucătăria îi va delecta cu feluri de mâncare europeană și tradiționale. În camera frigorifică a localului poate fi păstrată torta pentru festivitate de orice dimensiune dar și alte bunuri care necesită depozitare la rece.
Prețurile variază în funcție de meniul ales dar totuși sunt foarte prietenoase și uimesc prin posibilitatea de a economisi dar totuși de a avea o petrecere uimitoare!
GALERIE FOTO
ULTIMILE NOASTRE LUCRĂRI
Sala de banchete "Miraj" vă invită să petreceți: nunți, cumătrii, zile de naștere, banchete, fourchette.