Poseidon
TURURI VIRTUALE
DESPRE NOI
CELE MAI SIMPLE SFATURI PENTRU MIRI
Nunta fiind unul dintre cele mai emoționante evenimente din viața unui cuplu, ajunge a fi și unul dintre cele mai stresante. Totuși, nu trebuie să uităm că nunta este sărbătoarea voastră, în primul rând. Astfel, dacă vă doriți să aveți parte de o sărbătoare frumoasă și lipsită de incidente, țineți cont de următoarele 3 sfaturi:
1. Odihna | Știm cu toții prin ce rutină trec mirii, mai ales mireasa, cu o seară înainte de nuntă, însă nu uitați că în primul rând trebuie să fiți odihniți, pentru a putea radia a doua zi. Toți ochii vor fi pe miri, asigurați-vă că veți avea suficientă energie pentru a petrece frumos.
2. Micul dejun | Pe cât de multe nu ați trebui să reușiți în ziua nunții, nu omiteți micul dejun, sub nici o formă. Emoțiile, dar și solicitarea fizică va fi la ordinea zilei, astfel aveți nevoie de multe puteri pentru o petrecere pe măsură.
3. Ocazia | Indiferent de cât de puțini sau mulți invitați urmează să aveți, nu uitați, că în primul rând, petrecerea se dă în cinstea voastră, astfel, totul trebuie să fie exact așa cum vă doriți. Nu încercați să satisfaceți așteptările cuiva. Evenimentul va trece, oaspeții peste o perioadă vor uita detaliile, dar pentru voi va rămâne o amintire pentru o viață.
Fiți cu ochii pe noi, revenim cu alte sfaturi și sugestii pe parcurs.
Cu drag,
Echipa Poseidon
10 PAȘI IMPORTANȚI ÎN ORGANIZAREA NUNȚII
Frumoasa decizie de a vă petrece viața împreună a fost luată și acum nu sunteți siguri ce urmează până la evenimentul propriu-zis – nunta? Aflați care sunt pașii cei mai importanți care trebuiesc urmați.
1. Data nunții și alegerea localului – după logodnă, unul dintre cele mai importante momente este alegerea dății nunții, după care se alege un restaurant pe plac. Distanța dintre acești doi pași nu trebuie să fie prea mare, astfel încât să vă asigurați că veți avea localul dorit disponibil în data aleasă.
2. Stabilirea bugetului – în baza bugetului stabilit veți putea fixa mai ușor și numărul de invitați, meniul pe care-l veți alege etc.
3. Nunta civilă și petrecerea – un alt pas substanțial este stabilirea unei dăți comune sau separate pentru nunta civilă și petrecerea în sine. Este recomandat, totuși, ca acestea să aibă loc în două zile diferite. În acest fel, aveți ocazia să vă odihniți și să fiți în forțe pentru ambele evenimente, iar în același timp, să scăpați de stres în plus.
4. Lista invitaților – în baza numărului de invitați, se stabilește bugetul pentru restaurant și meniul care va fi servit. Este recomandat ca cel puțin o parte din invitați, să fie stabiliți împreună cu familiile, astfel asigurându-vă că nu omiteți invitarea celor mai apropiate rude sau prieteni de familie.
5. Invitațiile – de îndată ce a fost stabilit numărul invitaților și cine exact vor fi aceștia, vă puteți gândi la cum vor arăta invitațiile propriu-zise. Puteți apela la un specialist care vă poate ajuta sau chiar puteți găsi pe internet inspirația pentru a le elabora individual.
6. Echipa foto-video – echipa care va imortaliza cele mai frumoase și speciale momente ale nunții voastre, trebuie să fie cu adevărat niște profesioniști. Alocați suficient timp pentru a anliza portofoliile mai multe echipe și vedeți care vi se potrivește cel mai mult.
7. Muzica – pe lângă faptul că trebuie să alegeți orchestra sau DJ-ul care doriți să vă asigure muzică bună pe tot parcursul nunții, nu uitați că trebuie să alegeți cu atenție și o piesă pentru valsul mirilor. Aceasta poate fi o piesă care vă reprezintă relația, poate e piesa care vi se asociază cu legătura dintre voi doi.
8. Machiajul și coafura miresei – este absolut important mireasa să „testeze” atât machiajul, cât și coafura. Puteți alege și unul dintre cei mai buni specialiști în machiaj și coafură, dar dacă ceea ce vă sugerează specialistul nu vă oferă confort, riscați să fiți dezamăgită pe tot parcursul evenimentului. Asigurați-vă că ambele vi se potrivesc de minune și vă fac să vă simțiți impecabil.
9. Rochia de mireasă și costumul mirelui – cu siguranță unul dintre cele mai importante momente ale planificării nunții. Alocați suficient timp, ambii, pentru a vă alege rochia și costumul care vă reprezintă, conferindu-vă confort și încredere pentru a radia în una din cele mai importante momente ale vieții! Este recomandat, ca atât mireasa, cât și mirele să poarte pantofii proaspăt cumpărați ceva timp înainte de marele eveniment, astfel veți putea evita situația în care nu mai puteți dansa sau picioarele sunt prea obosite pentru a vă deplasa.
10. Nota Bene! Țineți minte că planificarea nunții este un test de răbdare și înțelegere pentru cuplu. Luați deciziile împreună, comunicați și amintiți-vă că nunta este, în primul rând, evenimentul vostru.
ULTIMILE NOASTRE LUCRĂRI
Vă doriţi o nuntă de poveste într-o atmosferă deosebită, departe de zgomotele oraşului şi învăluită într-un parfum de aer proaspăt? Râvniţi organizarea de calitate a...
Restaurantul „Casa Neamului” – Locul Ideal pentru Evenimentele Tale Speciale Situat în suburbia orașului Chișinău, „Casa Neamului” este un restaurant unic, inspirat ...
Căutați o sală elegantă de evenime pentru o petrecere de neuitat? Veniți la noi!
Restaurantul „Ecaterina” oferă locații elegante și versatile pentru evenimente speciale, cu săli ce pot găzdui între 20 și 320 de invitați. Decoruri rafinate, meniuri ...
Sud - Est" este restaurantul care îşi are locaţia la intrarea în oraşul Ştefan Vodă pe traseul R30 şi este locul unde ceremonia dumneavoastră va fi perfectă deoarece o ...
Modalitate de exprimare, caracterizată prin Stil distins – Eleganță.
Subtilitate și finețe a simțirii - Rafinament. Gest deosebit de plăcut cu aromă amețitoare a ...
Splendidul restaurant „Elena”, este localul care subliniază rafinametul desăvârșit, oferind ambianța excepțională pentru evenimentul care intenționezi să-l celebrezi ...
Ideal situat în frumoasele și pașnicele împrejurimi ale capitalei, în localitatea Nimoreni, raionul Ialoveni, localul de festivități „La Duca” este locul perfect pentru ...
Restaurantul „de Vis” – O Experiență Unică în Inima Orheiului Vechi Într-un peisaj de o frumusețe rară, pe dealurile pitorești din satul Trebujeni, Restaurantul ...
Sala de banchete „Exclusiv” din Chirsova, Găgăuzia, oferă un decor elegant, capacitate generoasă pentru 350 de invitați și servicii premium pentru evenimente private și ...
Restaurantul SanMari este în topul localurilor selecte datorită unei deserviri impecabile, interiorului fin şi a bucatelor delicate. Personalul instruit Vă va satisface orice ...
Dacă doriți să organizați o seară de neuitat alături de cei dragi,dacă apreciați frumosul și finețea,atunci bine ați venit la restaurantul "Alina", situat la doar 3 km ...
Sala de nunți „Miracol” este situată în zona verde a capitalei, în parcul „La Izvor”. Aici pot fi organizate diverse ceremonii precum: nunți, cumetrii, banchete, zile ...
În orașul Fălești se află complexul restaurant «Casa de Piatră». Restaurantul se găsește într-o clădire modernă cu 3 etaje. Restaurantul «Casa de Piatră» este ideal...
Bine ați venit la „Belvedere” — o sală de ceremonii cu stil deosebit ce combină armonios bunul gust și o experiență bogată de organizare a festivităților memorabile ...
Restaurantul „Codru” – Tradiție și Eleganță în Orhei Cu o istorie începută în anii ’70, restaurantul „Codru” este un simbol al orașului Orhei, atrăgând de-a...
Sala de banchete "Victoria Palace" – este locul unde veti petrece cele mai importante si de neuitat momente din viata dumneavoastra: nunta, cumetrie, bal de absolvire, jubileu, ...
Sala de banchete "Miraj" vă invită să petreceți: nunți, cumătrii, zile de naștere, banchete, fourchette.
Sala principală de banchet a restaurantului Plovdiv este proiectată pentru 250 de oaspeți. Interiorul sălii principale a restaurantului este proiectat în stil clasic, ceea ce ...
Restaurantul "Drum Bun", dispune de cel mai generos spațiu, indiferent de locația aleasă vă garantăm servicii impecabile precum și clipe din cele mai plăcute în compania ...
Meniul de banchet al restaurantului «Mognat» își propune să gâdile simțurile celor care vin aici cu specialități culinare inspirate din bucătăriile moldovenești și ...
Restaurantul „Colina Pinului” – Eleganță și Natură într-un Cadru de Poveste Situat în zona verde a orașului, în vecinătatea parcului zoo, restaurantul „Colina ...
Decorul realizat în nuanțe pastelate, cu elemente de feronerie și mobilier din lemn tapițat, oferă căldură și confort invitaților și predispune la o stare de spirit ...