Taxi Blues
DESPRE NOI
Taxi Blues Centru se află în inima capitalei, pe strada Lev Tolstoi, 24/1, fiind locul unde ambianța pozitivă este redată prin numeroasele elemente de decor. Deservirea este una inedită și memorabilă datorită iscusinței chelnerilor de a face show-uri excepționale la servirea bucatelor, fie că acestea sunt din bucătăria tradițională sau din cea europeană. Pentru a face ca ritmurile orașului iubit să sune și mai romantic, o orchestră încântă oaspeții cafenelei în fiecare seară, începând cu orele 19:30, cu excepția zilei de luni.
Această cafenea poate găzdui evenimente cu o capacitate de până la 160 de persoane, care au ocazia să se delecteze din bufetul suedez ce stă la dispoziție și oferă o alegere variată de gustări. De asemenea, aici pot fi serbate zilele de naștere sau alte festivități de familie de până la 25 de invitați.
Taxi Blues Rîșcanovca își are amplasarea pe str. Kiev, 12 și e locația, în care ești copleșit de multitudinea de servicii, care sunt prestate de o echipă de profesioniști.
Cele trei nivele au fost concepute ca să ofere o atmosferă deosebită oaspeților săi, încântându-i cu decorul original și primitor.
La primul nivel, între orele 6:00 și 16:00, activează un bistro, care își delectează oaspeții cu un meniu divers și care oferă alegerea potrivită atât pentru micul dejun, cât și pentru prânz.
La al doilea nivel se află cafeneaua celor îndrăgostiți și a prietenilor. Muzica vie, varietatea de cocktail-uri și de bucătării, fac ca acesta să fie locul potrivit pentru relaxare și din acest motiv e deschis 24/24.
La al treilea nivel este o sală care e tocmai potrivită pentru diverse festivități precum: zile de naștere, nunți, cumetrii; capacitatea ei fiind de 50 de invitați oferă, totodată, spațiu pentru dansuri, pe când în cazul petrecerilor karaoke, prezentărilor sau evenimentelor business capacitatea sălii este de 150 de persoane, fiind posibilă organizarea bufetului suedez.
GALERIE FOTO
ULTIMILE NOASTRE LUCRĂRI
Căutați o sală elegantă de evenime pentru o petrecere de neuitat? Veniți la noi!
Modalitate de exprimare, caracterizată prin Stil distins – Eleganță.
Subtilitate și finețe a simțirii - Rafinament. Gest deosebit de plăcut cu aromă amețitoare a ...
Splendidul restaurant „Elena”, este localul care subliniază rafinametul desăvârșit, oferind ambianța excepțională pentru evenimentul care intenționezi să-l celebrezi ...
Restaurantul SanMari este în topul localurilor selecte datorită unei deserviri impecabile, interiorului fin şi a bucatelor delicate. Personalul instruit Vă va satisface orice ...
Sala de nunți „Miracol” este situată în zona verde a capitalei, în parcul „La Izvor”. Aici pot fi organizate diverse ceremonii precum: nunți, cumetrii, banchete, zile ...
Bine ați venit la „Belvedere” — o sală de ceremonii cu stil deosebit ce combină armonios bunul gust și o experiență bogată de organizare a festivităților memorabile ...
Sala de banchete "Miraj" vă invită să petreceți: nunți, cumătrii, zile de naștere, banchete, fourchette.
Restaurantul „Colina Pinului” – Eleganță și Natură într-un Cadru de Poveste Situat în zona verde a orașului, în vecinătatea parcului zoo, restaurantul „Colina ...