La Hîncu
TURURI VIRTUALE
DESPRE NOI
Noi ne aflăm în suburbia capitalei, în centrul comunei Grătiești și suntem bucuroși să deveniți oaspeții noștri, pentru că avem cu ce să surprinde și minuna.
Sala de ceremonii “La Hîncu” poate găzdui orice tip de ceremonii și este deosebită de celelalte, datorită picturilor murale din interiorul acesteia. Expresivitatea picturilor din jur te teleportează pe malul mării, unde se simte o atmosferă caldă și primitoare. Privind tavanul, ai impresia că te afli sub cerul liber, pentru că picturile sunt foarte realiste.
Combinațiile de culori dintre alb și bronz fac ca decorul să fie unul nobil și rafinat. Pentru doritori propunem posibilitatea decorării individuale a sălii, pentru a crea o ambianță specială.
Sala are capacitatea de a găzdui petreceri de până la 250 de invitați, totodată are suficient spațiu pentru un platou de dans și ansamblul muzical. Am dotat sala cu sisteme de aer condiționat și încălzire, pentru ca oaspeții dumneavoastră să se simtă bine și să se poată distra în voie.
Bucatele oferite de bucătari sunt tradiționale, fiind disponibile două opțiuni de preț. La intrarea în local se află o terasă mare care poate adăposti arca de întâmpinare a oaspeților și bufetul suedez. Tot aici pot fi desfășurate sesiunile de dans în perioada caldă a anului.
Curtea restaurantului este foarte generoasă, fiind decorată în stil tradițional moldovenesc. Aici puteți admira o căruță seculară plină cu flori sau puteți să vă odihniți în leagănul de lemn. În curte sunt amplasate mai multe scaune artizanale, pentru ca oaspeții să se poată odihni, iar susurul apei curgătoare de la havuzul din preajmă va contribui la aceste clipe de relaxare.
Pentru petrecerile mai restrânse putem să vă propunem să le organizați în cele două foișoare din curte care sunt realizate în același stil tradițional. Capacitatea acestora este de 20 și respectiv 30 de locuri.
În cazul în care doriți să organizați zeama de a doua zi, vă punem la dispoziție sala de banchete sau foișoarele în aer liber.
Pentru oaspeții care sosesc cu automobilul personal, am prevăzut un spațiu generos de parcare.
Sala de ceremonii “La Hîncu” este locul în care dumneavoastră cu siguranță veți avea clipe magice și de neuitat datorită experienței noastre bogate de deservire la cel mai înalt nivel.
Vă așteptăm cu drag!
ULTIMILE NOASTRE LUCRĂRI
Orheiul Vechi este foarte cunoscut prin faima sa și peste hotarele Moldovei. Este o zonă pitorească cu un peisaj unic și un bogat trecut istoric. Pe un deal stâncos în satul ...